Duminică 29 ianuarie
Duminică 29 ianuarie

1. Marţi mergem la bolnavi pentru vinerea I.
 
2. Toată săptămâna vor fi ocazii de spovezi înainte, în timpul şi după fiecare Sf. Liturghie.
 
3. Joi la ora 5.30 soşeste Icoana Maicii Domnului. Vă aşteptăm pe toţi la Monument pentru a întâmpina icoana Maicii Domnului. Imediat după va urma Sf. Liturghie în sărbătoarea Întâmpinării Domnului şi va avea loc sfinţirea lumânărilor. La parohie puteţi găsi lumânări pentru această sărbătoare.
 
4. Vineri si Sâmbătă sfintele Liturghii vor fi la orele 11.00 şi 18.00. Sunteţi îndemnaţi să partcipaţi la ambele sf. Liturghii deoarece la toate sf. Liturghi vor fi predici tematice, predici care sa ne apropie mai mult de Maica Domnului şi în care ni se va vorbi şi despre valoarea familiei.
 
Sâmbătă, în cadrul sf. Liturghi de la ora 11.00 am dori să participe şi cât mai mulţi bolnavi, care poate de mult nu am mai intrat în biserică. De aceea, în această privinţă îi rugăm pe cei care au maşini şi sunt dispuşi ca sâmbătă să aducă 2-3 bonavi cu propriile maşini la biserică să se anunţe la parohie pentru a organiza cât mai bine acest drum al bolnavilor la biserică. Ne referim aici la bolnavii care au o oarecare mobilitate şi pot rezista o oră în biserică.
 
5. Sâmbătă seara după sfânta Liturghie va avea loc procesiunea prin sat cu Icoana Maicii Domnului. Fiecare credincios va avea la el câte o lumânare pe care o va aprinde în timpul procesiunii. Traseul: biserică-cimitir-gara-biserică (prin sat)
 
6. Duminică la ora 11.00 va fi Liturghia solemnă a pelerinajului, prezidată de Ep. Aurel Percă. Nu va fi sfânta Liturghie la ora 8.00. La ora 14.00, în prezenţa Preasfinţitului, ne vom lua rămas bun de la Icoana miraculoasă şi o vom însoţi cu toţii la maşină.
 
În aceste zile biserica va rămâne mereu deschisă pentru a putea rămâne în rugăciune în faţa icoane. Pentru ca Icoana să nu rămână singură oferim un program ghid pentru orele de noapte.
 
 
Joi
 
19.30 – 20.30 Copiii
20.30 – 21.30 Tinerii
21.30 – 22.30 Persoanele consacrate
22.30 – 24.00 Cinstitorii Maicii Domnului
00.00 – 01.00 Str. Julieta Ciobanu şi Str. Veteranilor
01.00 – 02.00 Str. 7 Izvoare
02.00 – 03.00 Şos Naţională de la canton la Gară şi Beleu
03.00 – 04.00 Şos. Naţională de la gară la cimitir
04.00 – 05.00 Şos. Naţională de la cimitir la Avicola
05.00 – 06.00 Racila
06.00 – 07.00 Drumnul Nou
07.00 – 08.00 Str. Bisericii
08.00 – 09. 00 Str. Mircioi şi Mânăstirii
 
Vineri
 
19.30 – 20.30 Copiii
20.30 – 21.30 Tinerii
21.30 – 22.30 Persoanele consacrate
22.30 – 24.00 Cinstitorii Maicii Domnului
00.00 – 01.00 Str. Mircioi şi Mânăstirii
01.00 – 02.00 Str. Drumnul Nou
02.00 – 03.00 Racila
03.00 – 04.00 Str. Bisericii
04.00 – 05.00 Şos. Naţională de la gară la cimitir
05.00 – 06.00 Şos. Naţională de la cimitir la Avicola
06.00 – 07.00 Şos Naţională de la canton la Gară şi Beleu
07.00 – 08.00 Str. 7 Izvoare
08.00 – 09. 00 Str. Julieta Ciobanu şi Str. Veteranilor
 
Sâmbătă
 
22.30 – 24.00 Cinstitorii Maicii Domnului
00.00 – 01.00 Şos. Naţională de la gară la cimitir
01.00 – 02.00 Şos. Naţională de la cimitir la Avicola
02.00 – 03.00 Str. Bisericii
03.00 – 04.00 Str. Mircioi şi Mânăstirii
04.00 – 05.00 Şos Naţională de la canton la Gară şi str. Beleu
05.00 – 06.00 Str. 7 Izvoare
06.00 – 07.00 Str. Julieta Ciobanu  şi Str. Veteranilor
07.00 – 08.00 str. Racila
08.00 – 09. 00 Str. Drumnul Nou
 
Vă îndemnăm ca pentru aceste ore de rugăciune să vă grupaţi mai mulţi de pe aceeaşi stradă pentru a veni împreună în mai multă siguranţă la biserică.

Parohia Sf. Ana - Lespezi